Download Carlos Castaneda-V6 Darul Vulturului 08 PDF

TitleCarlos Castaneda-V6 Darul Vulturului 08
File Size725.4 KB
Total Pages207
Table of Contents
                            CARLOS CASTANEDA
Darul vulturului
                        
Document Text Contents
Page 103

părăsindu-mi corpul. Era ca o pată alburie pe fundalul împrejurimilor galben-
sulfuriu.
Don Juan s-a întors lângă mine şi m-a examinat cu curiozitate. Silvio
Manuel s-a îndreptat şi a prins-o iar pe La Gorda de gât. Am văzut limpede cum
a azvârlit-o, ca pe o păpuşă giganţică, în bancul de ceaţă. Apoi a păşit şi el
acolo şi a dispărut.
Femeia Nagual m-a invitat cu un gest să intru în ceaţă. M-am mişcat spre
ea, dar înainte s-o ating, don Juan mi-a dat un ghiont puternic, care m-a
propulsat prin bancul gros de ceaţă. Nu m-am împiedicat, ci am alunecat prin
ea şi am ajuns să cad în cap pe jos, în lumea normală.
La Gorda şi-a reamintit de întreaga situaţie pe măsură ce i-am descris-o.
Apoi a mai adăugat şi alte detalii.
— Eu şi femeia Nagual nu ne temeam pentru viaţa ta, a spus ea.
Nagualul ne spusese că trebuia să fii forţat să renunţi la proprietăţile tale, dar
asta nu era nimic nou. Fiecare luptător mascul trebuie să fie forţat prin frică.
Silvio Manuel mă luase deja dincolo de zidul acela de trei ori, aşa că
învăţasem să mă relaxez. El spunea că dacă mă vezi că sunt liniştita, o să fii
afectat de asta şi ai fost. Ai cedat şi te-ai relaxat…
— Şi tu ai avut probleme în a te relaxa? am întrebat.
— Nu. Pentru o femeie este o banalitate, a spus. Acesta este avantajul
nostru. Singura problemă este că trebuie să fim transportate prin ceaţă. Nu
putem s-o facem singure.
— De ce nu, La Gorda?
— Trebuie să fii foarte greu ca să treci prin ceaţa şi o femeie este uşoară,
a spus ea. De fapt, prea uşoara.
— Dar femeia Nagual? N-am văzut pe nimeni s-o transporte, am spus.
— Femeia Nagual era specială, a spus La Gorda. Ea putea face totul
singura. Ea putea să mă ia acolo, sau pe tine. Putea chiar trece prin câmpia
aceea pustie, un lucru despre care Nagualul a spus că este obligatoriu pentru
toţi călătorii care călătoresc în necunoscut.
— De ce a mers femeia Nagual acolo cu mine? am întrebat.
— Silvio Manuel ne-a luat acolo ca să te sprijinim, a spus ea. El se
gândea că ai nevoie de protecţia a două femei şi doi bărbaţi, care să te
flancheze. Silvio Manuel se gândea că va trebui să fii protejat de entităţile care
se vântură şi dau târcoale pe acolo. Aliaţii vin din câmpia aceea pustie. Şi alte
lucruri chiar şi mai îngrozitoare.
— Erai şi tu protejată? am întrebat.
— Eu nu am nevoie de protecţie, a spus. Eu sunt femeie. Sunt eliberată
de toate astea. Dar ne gândeam toţi că tu erai într-o poziţie Fixă. Erai Nagualul
şi încă unul foarte prost. Ne gândeam că oricare dintre aliaţii aceia

Page 104

înspăimântători – sau, dacă vrei, spune-le demoni – ar fi putut să te distrugă
ori să te dezmembreze. Asta a spus Silvio Manuel. El ne-a luat să-ţi flancăm
cele patru colţuri. Dar partea simpatică a fost că nici Nagualul, nici Silvio
Manuel nu ştiau că nu aveai nevoie de noi. Noi trebuia să mergem o vreme,
până îţi pierdeai energia. Apoi Silvio Manuel urma să te înspăimânte, arătându-
ţi aliaţii şi punându-i să vină după tine. El şi Nagualul plănuiau să te ajute
puţin câte puţin. Asta este regula. Dar ceva a mers prosT. În clipa în care ai
ajuns acolo, ai înnebunit. Nu te mişcaseşi nici un centimetru şi mureai deja.
Erai înspăimântat de moarte şi nici măcar nu văzuseşi aliaţii.
Silvio Manuel mi-a spus că nu ştia ce să facă, aşa că ţi-a spus la ureche
ultimul lucru pe care ar fi trebuit să ţi-1 spună, să cedezi, să cedezi fără să te
predai. Tu te-ai calmat dintr-o dată singur şi ei n-au mai trebuit să facă vreun
lucru din cele plănuite. Nu le-a mai rămas decât ca Nagualul şi Silvio Manuel
să ne scoată de acolo.
I-am spus La Gordei că atunci când m-am aflat înapoi în lume, era cineva
care stătea în picioare lingă mine şi care m-a ajutat să mă ridic. Asta era tot ce-
mi puteam aminti.
— Eram în casa lui Silvio Manuel, a spus ea. Acum îmi pot aminti multe
despre casa aceea. Mi-a spus cineva, nu ştiu cine, că Silvio Manuel a găsit casa
aceea şi a cumpărat-o, pentru că era construită pe un punct al puterii. Dar
altcineva a spus că Silvio Manuel a găsit casa, i-a plăcut, a cumpărat-o şi apoi
a adus pe ea punctul puterii. Eu personal simt că Silvio Manuel a adus
puterea. Simt că impecabilitatea lui a ţinut punctul puterii pe acea casă atât
timp cât el şi tovarăşii lui au locuit acolo.
— Când le-a venit timpul să se mute, puterea acelui punct a dispărut cu
ei, iar casa a devenit ceea ce fusese înainte ca Silvio Manuel s-o găsească, o
casă obişnuită.
Pe măsură ce La Gorda vorbea, mintea mea părea să se limpezească şi
mai departe, dar nu destul pentru a dezvălui ceea ce ni se întâmplase în casa
aceea, de mă umpluse de atâta tristeţe. Fără să ştiu de ce, eram sigur că avea
de-a face cu femeia Nagual. Unde era ea?
La Gorda n-a răspuns când am întrebat-o. A urmat o tăcere lungă. Ea s-a
scuzat, spunând că trebuia să facă de mâncare, era deja dimineaţă. M-a lăsat
singur, cu inima grea, îndurerat. Am chemat-o înapoi. Ea s-a supărat şi a
aruncat pe podea oalele. Am înţeles de ce.

Într-o altă şedinţă de „visat împreună” am mers şi mai adânc în
complicaţiile celei de-a doua atenţii. Asta a avut loc câteva zile mai târziu. Eu şi
La Gorda, fără nici un efort, ne-am aflat stând amândoi în picioare. Ea a
încercat de trei-patru ori în van să-şi prindă braţul de al meu. Mi-a vorbit, dar
ceea ce spunea era de neînţeles. Totuşi, am ştiut că spunea că eram iar în

Page 206

Interacţiunea sistematică prin care luptătorii trec în stările de conştiinţă
avansată e doar un mecanism pentru ademenirea celuilalt eu, ca acesta din
urmă să se dezvăluie în termeni de amintire. Această acţiune de amintire, deşi
pare să fie asociată luptătorilor, este ceva care ţine de fiecare fiinţă umană;
fiecare dintre noi poate ajunge direct la amintirile luminozităţii noastre, cu
rezultate neaşteptate, Don Juan a spus că, în acea zi, ei vor pleca Ia asfinţit şi
că singurul lucru pe care-1 aveau de făcut pentru mine, era să creeze o
deschidere, o întrerupere în continuitatea timpului. Ei mă vor ajuta să sar într-
un abis, ca sens al întreruperii emanaţiilor Vulturului care creează sentimentul
că sunt un întreg şi continuu. Saltul va fi făcut într-o stare de conştiinţa
normală, iar ideea era că a doua atenţie va prelua conducerea; în loc să mor în
fundul abisului, voi intra cu totul în celălalt eu. Don Juan a spus că mă voi
reîntoarce din călătoria în celălalt eu, o dată ce-mi voi termina energia; dar nu
mă voi reîntoarce pe acelaşi vârf de munte de unde am plecat în momentul
saltului. El a prevăzut că mă voi întoarce la punctul meu favorit, oriunde va fi
el. Aceasta va fi întreruperea în continuitatea timpului.
Apoi el m-a scos complet în afara conştiinţei stingi. Astfel, mi-am uitat
chinul, scopul, sarcina.
La înserat, Pablito, Nestor şi cu mine am sărit de pe stânca. Lovitura
Nagualului a fost atât de perfectă şi de nemiloasă, încât nimic din evenimentul
despărţirii nu a trecut peste limitele celuilalt eveniment, al saltului spre o
moarte sigură, fără a muri.
Oricât de multă teamă mi-a inspirat acel eveniment, el a pălit în
comparaţie cu ceea ce avea loc în altă realitate.
Don Juan m-a pus să sar în momentul exact în care el şi ceilalţi luptători
ai săi şi-au aprins conştiinţa. Am avut o viziune ca de vis a unui şir de oameni
privind la mine. Aceasta era interpretarea neinspirată a părţii drepte a
conştiinţei mele, copleşită de misterul întregului eveniment.
Totuşi, în partea stângă, mi-am dat seama că am intrat în celălalt eu. Iar
această intrare nu avea nimic de-a face cu raţionalitatea mea. Luptătorii lui don
Juan m-au prins pentru o clipă eternă, înainte de a se dizolva într-o lumină
totală, înainte ca Vulturul să-i lase să treacă. Am ştiut că erau într-o gamă a
emanaţiilor Vulturului, care îmi depăşea înţelegerea. L-am văzut pe don Juan
luând conducerea. Apoi, luptătorii erau doar o linie de lumini pe cer. Ceva ca
un vânt părea să facă mănunchiul de lumini să se contracteze şi să pulseze, O
strălucire masivă se zărea la unul din capetele liniei de lumini, acolo unde era
don Juan. Mi-am amintit de şarpele cu pene al legendelor toltece. Apoi luminile
au dispărut.
„Sunt deja dăruit puterii, care îmi stăpâneşte destinul, Şi nu mă agăţ de
nimic, aşa că nu voi avea nimic de apărat.

Similer Documents