Download Eseu Baltagul Romanul Realist Mitic Interbelic PDF

TitleEseu Baltagul Romanul Realist Mitic Interbelic
File Size91.1 KB
Total Pages9
Document Text Contents
Page 4

descrierii, tablourilor de natură, cu toată relevanţa lor simbolică, putând fi reduse „ într-o
schemă mai conştientizată”.

Printre procedeele de sorginte dramatică se numără dialogul, utilizat ca mijloc de
caracterizare ( dialog propiu-zis : Vitoria şi Gheorghiţă, , cu ponderea cea mai mare, de natură
informal, sau Vitoria cu Minodora, aba Maranda; Vitoria şi părintele Daniil, autorităţi, dialog
propiu-zis formal;) dar şi monologul, deşi cu o pondere redusă, se exclude astfel din categoria
romanelor psihologice.

Procedeele epice propiu-zise utilizate sunt naraţiunea şi descrierea. Ca narator, în
romanul Baltagul, se delimitează două tipuri : narator prncipal( pe tot raseul epic) şi narator
secundar ( prezent în incipit, legenda). Mărcile descriptive sunt portretul şi tabloul.
Descrierea de tip tablou se construieşte prin acumulările de simboluri, a drumului prin
călătorii, a tablourilor de natură ce ne prezintă trecerea anotimpurilor, descrierea etnografică
(a comunităţii), şi de interior de locuinţă ( casa preotului Daniil,a Vitoriei, a babei Maranda).
Descrierea de tip portret se clasifică în cea de tip fizic şi moral. Portretul fizic pune accent pe
fizionomie, e schematic , dar se acumulează treptat detalii, se prezintă şi ţinuta vestimentară,
dar nu face proces fizic comparativ. Portretul moral se desprinde din acţiunile personajelor şi
din modul lor de comportament şi fel de a gândi. Stările afective ale personajelor, deşi slab
reprezentate sunt induse de către narator citiroului.

Timpul epic este marcat în roman de calendrul popular în care se încadrează viaţa
pastorală. Suprapunerea evenimentelor din destinul individual cu cele ale unui ciclu cosmic
este unul dintre cele mai importante aspecte dezvăluite în romanul Baltagul. Cititorulu atent la
indicii temporali observă că timpul evenimenţial la care se raportează personajele se plaseză
între două mari sărbători creştine, cu corespondent în calendarul pastoral. Sâmedru( Sf
Dumitru- 26 oct), patronul iernii pastorale, „ încuie” vara şi desfrunzeşte codrul. Sângiorz ( Sf
Gheorghe- 23 aprilie) readuce codrul la viaţă şi alungă iarna. Cele două anotimpuri pastorale
au echivalent simbolic în cilul viaţă-moarte, la care se rapoteză nu numai natura, ci şi
individul. Plecarea lui Nechifor de acsaă coincide cu „ drumul spre iarnă”, adică spre moarte;
la polul opus, într-o perfectă simetrie de Sângeorz va fi desăvârşit ritualul integrării lui în
ritmurile universului, pentru o renaştere într-o altă „primăvară” Sărbătoarea Sf lor Mucenici
este celebrată în preziua plecării Vitoriei şi a lui Gheorghiţă în călătorie la 10 martie. În
vechiul calendar precreştin ea marca începutul de An Agraar, ziua în care se suprapuneau
două sărbători ale timpului: sfârşitul iernii şi începutul verii. În simbolistica romanuli , ziua
plecării nu poate fi altceva decât momentul în care începe acţiunea liturgică de transfirgurare
a morţii pământeşti în viaţa eternă, cosmică.

Spaţiul epic are valenţe care îmbină planul real cu cel simbolic. Structurile
antropoligice ale imaginarului relevă opoziţii semnificative între spaţiul sacru al muntelui,
situat în apropierea cerului şi spaţiul degradat al văii. O serie întreagă de opoziţii se
subordonează acesteia, păstrând intacte toate conotaţiile valorice: ascensiune-coborâre; sacru-
profan, arhaic-modern.

La confluenţa spaţiului real cu cel simbolic se află râpa, un substituit al Infernului în
care coboară Gheorghiţă în noaptea priveghiului- experienţă iniţiatică obligatorie în drumu de
maturitate. Deplina pustietate a locului dintre pământ şi cer îl lasă pe fecior singur în faţa
morţii, pentru a înţelege condiţia umană: „ Nu s-ar fi putut spune că are vreun dezgust, dar de
când trăia pe lume nu-i fusese dată o asemenea cumplită vedere”. Valoarea râpei ca spaţiu al

Tehnici narative

Similer Documents